Se dau 7.500 de lei de la stat, s-a schimbat legea: crește indemnizația viageră și apar noi beneficii
O nouă propunere legislativă care a trecut de curând de Senat vine să reglementeze darea de drepturi victimelor Mineriadei de la București, din perioada 13-15 iunie 1990.
După zeci de ani de așteptări, victimele, cât și urmașii acestora, ar putea beneficia de o indemnizație viageră reparatorie, dar și de alte beneficii medicale, după cum vei afla din ele ce urmează.
Următorul pas este ca propunerea să treacă și de filtrele Camerei Deputaților ca, mai apoi, să fie promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis.
Ce trebuie să știi despre această indemnizație viageră
Conform articolului al doilea al acestei inițiative legislative, victimele sunt definite drept:
- persoanele care au calitatea de urmași ai persoanelor decedate în timpul Mineriadei de la București din 13-15 iunie 1990;
- persoanele care au fost rănite în timpul Mineriadei;
- persoanele arestate ca urmare a participării la acțiunile din timpul Mineriadei;
- persoanele reținute ca urmare a participării la acțiunile din timpul Mineriadei de la București
În anul 2023, valoarea undei astfel de indemnizații ar atinge suma de 7,467.9 lei brut. În plus, victimele ar putea avea, de asemenea:
- acces gratuit la tratamente și medicamente din rețeaua publică de sănătate;
- medicamente gratuite în procent de 100%, suportate din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate;
- posibilitatea cumulării indemnizației cu orice alte venituri ale persoanei care va face dovada calității de supraviețuitor sau urmaș al victimelor abuzurilor petrecute în timpul violențelor din iunie 1990, informează avocatnet.ro.
Pentru a putea beneficia de aceste drepturi, persoanele în cauza vor trebui să facă aducă dovada faptului că îndeplinesc rolul de victimă a Mineriadei prin intermediul a diferite documente din care să rezulte:
- internarea medicală și problemele de sănătate rezultate ca urmare a leziunilor suferite în timpul mineriadei de la București din perioada 13-15 iunie 1990;
- înscrisuri care atestă privarea de libertate în locuri de deținere în timpul mineriadei sau certificatul de deces al celui decedat ca urmare a evenimentelor din 13-15 iunie 1990;
- documentele care atestă calitatea de urmaș, mai arată sursa menționată anterior.